Închid ochii.... caut un moment din copilăria pierdută care să ma înveselească...
Nimic - e gol... dar stai, parcă încep să văd ceva.
Ştiu că era cald afară si era lumină - multă lumină - mereu acasă in amintirile mele e lumină, chiar şi în amintirile ce au ca timp de desfăşurare noaptea - dar revenind, era cald. A venit fratele meu de la facultate si interesant vine să ne cheme pe mine si pe sora mea până la el în cameră. Normal ca mergem într-o fugă să vedem ce minune se ascunde la el în cameră.
Deschidem uşa mare si dăm de camera lui mare şi spaţioasă... Totul e la fel! Mă gândeam că ne pregăteşte vreo surpriză... dar nimic...?
Aoleu? Dar ce e pe covor? Daca este cald afară de unde se poate să fie un bulgăre de zăpadă pe covor? De fapt, e un ghem de blăniţă... Rămânem încremenite amandouă, şi eu şi Otty în uşă şi ne uităm minunate la creatura mică de pe covor.
Mama ne îndeamnă să ne apropiem. Uşor venim lângă si luăm în braţe ghemul. Luăm amândouă ghemul in braţe în sensul ca şi eu şi Otty îl mutăm din braţe când la una când la alta? În şoaptă încep să curgă întrebările:
- Pentru cât timp îl putem păstra?
- Aaa, va fi al nostru de acum! Ce frumos!
- Dar ce e? fetiţă sau băiat?
- Dar creşte mare?
- Dar ce nume are?
Până la urmă, ghemul mic alb are câteva săptămâni, se va numi Lady şi va rămâne mică.
Lady este foarte mică şi dezorientată... cu greu păşeşte pe covor timidă. Feţişoara-i mică e impărţită în două de pete maro în jurul ochilor care se întind până pe boticul scurt. Mai este o pata şi pe spate, înainte de codiţă! În rest e un bulgăre de zăpadă!
Lady a fost primul nostru căţel. Aveam în jur de 9 ani când a venit la noi în casă... iar la 23 de ani am plâns lângă soţul meu când am primit vestea că a murit. Nu a fost un câine căruia să îi placă să stea la alintat, dar a fost minunată! Atât de multă dedicare probabil nu voi simţi prea curând din parte unei fiinţe umane.
