Să fiu o frunză

Să fiu o frunză ma intreb cum te-aș iubi.
Aș apărea pe creangă ca mugur doar pentru ca apoi să înmuguresc încet încet transformându-mă ușor într-o frunză doar cu speranța că într-o zi mă vei vedea.
Aș crește sub fiecare picur de ploaie, cu fiecare rază de soare, cu fiecare apus sau răsărit sperând că într-o zi vei ridica privirea în sus.
M-aș legăna ușor la fiecare adiere de vânt foșnind ușor - poate mă vei auzi.
Aș sta liniștită pe ramură în nopțile de vară privind cerul pe care-l împărțim.
Aș asculta-n nopțile de vară liniștea așteptând toamna cu cea mai mare nerăbdare.
Ușor, ușor culorile mi le-aș schimba așteptând momentul… Momentul în care, prrr, o adiere simplă de vânt mă desprinde pentru a mă purta în văzduh înspre tine - sigur acolo la tine mă va duce. Nici nu mai respir, las doar vantul să mă legene…
Vjjj… vjjj… liberă, desprinsă de orice, doar eu și cerul…
Nu simt că plutesc, nu te simt nici pe tine, doar nimic…
Ultima privire, ultima suflare, ultimare amintire: o mare de cer.

Lordelul mamii, să fii cuminte...

Mi-l voi aminti mereu ultima dată când l-am văzut, cum a rămas lângă cușcă, dând ușor din codiță... sperând probabil să mă întorc...
Lordelul mamii, să fii cuminte...

Acum aproape trei ani în urmă, la ora 3 AM, după ce a terminat soțul meu o tură de noapte, m-a trezit spunându-mi că are o surpriză pentru mine în rucsac. M-am trezit imediat curioasă să văd supriza: a scos din rucsac o mogâldeață încruntată, o mingiuță maronie speriată care nu mișca. Era așa de liniștită și așa nu mișca deloc încât mă întrebam dacă e de jucărie sau realitate. De vreo două săptămâni tot îmi spunea Cristi de puiuțul încruntat care îngheață în benzinărie, dar în noaptea aceea era atât de frig încât nu s-a mai putut abține și l-a băgat în geantă deși mai aveam pe Happy, cățelușa și pe Sparky, motănelul.
A fost cel mai cuminte cât i-am făcut baie și încet, încet, după ce a început să se dezmorțească a ridicat privirile înspre noi, înțelegând ușor că îi vrem doar binele.
L-am numit Lord datorită comportamentului recunoscător pe care l-a avut din primele momente - încet încet privirile neîncrezătoare ne priveau cu mulțumire, niciodată neîndrăznind să facă vreo boacănă, ca să nu ne supere.
Din prima clipă a fost recunoscător și a înțeles că l-am adus în casă pentru o viață mai bună și a acceptat și învățat toate regulile.
L-am luat în rucsac și l-am dus acasă la ai mei aratându-le puiuțul nostru mic. Le-am spus că va rămâne micuț, dar tata mereu a spus "O să se măreeească..."
A dormit cu noi, s-a jucat cu noi, a mâncat, plimbat, alergat, plâns sau râs alături de noi în toate clipele... ne-am mutat cu părinții noștri dar apoi am plecat departe și pe el nu l-am luat cu noi... Mereu mi se strânge inima pentru toți pe care i-am lăsat...
Știu că mama i-a oferit toată iubirea din lume și a avut parte de trei ani de viață minunați... Era fericit și întotdeauna recunoscător...