Mi-l voi aminti mereu ultima dată când l-am văzut, cum a rămas lângă cușcă, dând ușor din codiță... sperând probabil să mă întorc...
Lordelul mamii, să fii cuminte...
Acum aproape trei ani în urmă, la ora 3 AM, după ce a terminat soțul meu o tură de noapte, m-a trezit spunându-mi că are o surpriză pentru mine în rucsac. M-am trezit imediat curioasă să văd supriza: a scos din rucsac o mogâldeață încruntată, o mingiuță maronie speriată care nu mișca. Era așa de liniștită și așa nu mișca deloc încât mă întrebam dacă e de jucărie sau realitate. De vreo două săptămâni tot îmi spunea Cristi de puiuțul încruntat care îngheață în benzinărie, dar în noaptea aceea era atât de frig încât nu s-a mai putut abține și l-a băgat în geantă deși mai aveam pe Happy, cățelușa și pe Sparky, motănelul.
A fost cel mai cuminte cât i-am făcut baie și încet, încet, după ce a început să se dezmorțească a ridicat privirile înspre noi, înțelegând ușor că îi vrem doar binele.
L-am numit Lord datorită comportamentului recunoscător pe care l-a avut din primele momente - încet încet privirile neîncrezătoare ne priveau cu mulțumire, niciodată neîndrăznind să facă vreo boacănă, ca să nu ne supere.
Din prima clipă a fost recunoscător și a înțeles că l-am adus în casă pentru o viață mai bună și a acceptat și învățat toate regulile.
L-am luat în rucsac și l-am dus acasă la ai mei aratându-le puiuțul nostru mic. Le-am spus că va rămâne micuț, dar tata mereu a spus "O să se măreeească..."
A dormit cu noi, s-a jucat cu noi, a mâncat, plimbat, alergat, plâns sau râs alături de noi în toate clipele... ne-am mutat cu părinții noștri dar apoi am plecat departe și pe el nu l-am luat cu noi... Mereu mi se strânge inima pentru toți pe care i-am lăsat...
Știu că mama i-a oferit toată iubirea din lume și a avut parte de trei ani de viață minunați... Era fericit și întotdeauna recunoscător...
Lordelul mamii, să fii cuminte...
Acum aproape trei ani în urmă, la ora 3 AM, după ce a terminat soțul meu o tură de noapte, m-a trezit spunându-mi că are o surpriză pentru mine în rucsac. M-am trezit imediat curioasă să văd supriza: a scos din rucsac o mogâldeață încruntată, o mingiuță maronie speriată care nu mișca. Era așa de liniștită și așa nu mișca deloc încât mă întrebam dacă e de jucărie sau realitate. De vreo două săptămâni tot îmi spunea Cristi de puiuțul încruntat care îngheață în benzinărie, dar în noaptea aceea era atât de frig încât nu s-a mai putut abține și l-a băgat în geantă deși mai aveam pe Happy, cățelușa și pe Sparky, motănelul.
A fost cel mai cuminte cât i-am făcut baie și încet, încet, după ce a început să se dezmorțească a ridicat privirile înspre noi, înțelegând ușor că îi vrem doar binele.
L-am numit Lord datorită comportamentului recunoscător pe care l-a avut din primele momente - încet încet privirile neîncrezătoare ne priveau cu mulțumire, niciodată neîndrăznind să facă vreo boacănă, ca să nu ne supere.
Din prima clipă a fost recunoscător și a înțeles că l-am adus în casă pentru o viață mai bună și a acceptat și învățat toate regulile.
L-am luat în rucsac și l-am dus acasă la ai mei aratându-le puiuțul nostru mic. Le-am spus că va rămâne micuț, dar tata mereu a spus "O să se măreeească..."
A dormit cu noi, s-a jucat cu noi, a mâncat, plimbat, alergat, plâns sau râs alături de noi în toate clipele... ne-am mutat cu părinții noștri dar apoi am plecat departe și pe el nu l-am luat cu noi... Mereu mi se strânge inima pentru toți pe care i-am lăsat...
Știu că mama i-a oferit toată iubirea din lume și a avut parte de trei ani de viață minunați... Era fericit și întotdeauna recunoscător...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu