Să fiu o frunză

Să fiu o frunză ma intreb cum te-aș iubi.
Aș apărea pe creangă ca mugur doar pentru ca apoi să înmuguresc încet încet transformându-mă ușor într-o frunză doar cu speranța că într-o zi mă vei vedea.
Aș crește sub fiecare picur de ploaie, cu fiecare rază de soare, cu fiecare apus sau răsărit sperând că într-o zi vei ridica privirea în sus.
M-aș legăna ușor la fiecare adiere de vânt foșnind ușor - poate mă vei auzi.
Aș sta liniștită pe ramură în nopțile de vară privind cerul pe care-l împărțim.
Aș asculta-n nopțile de vară liniștea așteptând toamna cu cea mai mare nerăbdare.
Ușor, ușor culorile mi le-aș schimba așteptând momentul… Momentul în care, prrr, o adiere simplă de vânt mă desprinde pentru a mă purta în văzduh înspre tine - sigur acolo la tine mă va duce. Nici nu mai respir, las doar vantul să mă legene…
Vjjj… vjjj… liberă, desprinsă de orice, doar eu și cerul…
Nu simt că plutesc, nu te simt nici pe tine, doar nimic…
Ultima privire, ultima suflare, ultimare amintire: o mare de cer.