Joi.

Din tumult de secunde risipite doresc clipa asta oprită.
E momentul in care simt cum un fior mă încearcă și îmi dezmorțește fiecare simțământ, fiecare gând, fiecare părticică din mine.
Ochii tăi îmi zâmbesc ispititor.
Ochii mei sunt rătăciți în privirea ta.
Îmi tremură sufletul și odată cu el și mâinile și trupul.

E toamna și pentru un motiv in plus o iubesc și mai mult. Ea e îngăduitoare cu noi.

Ești și nu ești, iluzie dragă. Atât de aproape, atât de departe. Atât de real, atât de ireal.

Poveste naivă și proastă scrisă în cele mai nepotrivite cadre...

Miercuri.

Deschid ochii grei. Îți simt mirosul ca și cum ai fi lângă mine. Simt fiorul atingerii de aseară și oftez.
Normele pe care mi le-as dori sa le încalc nu îmi permit să fac altceva decât să inchid ochii la loc. Visez.
Buzele tale compleaza puzzle-ul buzelor mele. Îmi prelungesc amintirea tot mai mult și mai intensificat. Le doresc fara limite. Le doresc ale mele. Le doresc acum. Le doresc ca răsfăț, ca alinare, ca scăpare, ca evadare, ca sprijin...
Îmi pun mâinile în jurul gâtului tău și îți ating pielea...
Fluturi.
Mi te inchipui pierdut sub sărutări, pierzandu-ne hainele, pierzându-ne mințile.  Mă pierd eu sub tine între așternuturi.
Imi fug mâinile pe tine in incercarea de a cuprinde fiecare părticică din pielea ta, să își impregneze amintirea atingerii adânc între amprente.