sâmbăta trecută mi s-a întâmplat cel mai ciudat lucru... era un vânt cumplit, aveam căștile în urechi... mergeam îngândurată. deodată un bătrân se oprește lângă mine și văd că spune ceva... îmi scot căștile și îl rog să repede ce a zis...
Nu vă supărați... lucrați cumva la Asociația X?
Asociația aceasta X purta un nume destul de comunist și nu îmi suna deloc cunoscut... îi răspund liniștită Nu! și dau să plec... dar el începe a-mi bâigui ceva despre suflete... mă uit la el ciudat și îi zic Nu înțeleg ce vreți să spuneți!. Atunci ochii i se umplură de lacrimi, îi ridică în sus Nu vreau să vă supărați! Semănați perfect cu soția mea care a murit acum doi ani... și m-am gândit că poate sunteți ea... M-am panicat puțin întrucât nu era nimeni în jur...
Vă dau un leu dacă asta vreți. I-am spus crezând că încearcă să mă impresioneze... Mi-a zis că nu îi trebuie banii mei... Eu vreau să vorbesc cu dumneata... cred că prin tine pot vorbi cu soția mea. Clar că aici m-am panicat rău de tot. Am scos un leu din buzunar și i l-am pus în mână, mi-am pus căștile înapoi în urechi și am luat-o repede la pas... L-am auzit strigându-mi Nu, te rog, nu pleca și începu să plângă... Eram speriată... Și am mers vreo cinci minute fără să mă întorc... Când m-am întors să văd ce face l-am văzut încremenit în același loc în care l-am lăsat... iar tot corpul parcă exprima doar dezamăgire... pierdea din nou ceva ce nu avusese niciodată...
Mi-a fost milă de el... gândându-mă la sentimentul care l-a cuprins... și poate atât de multe amintiri... atât de mult dor, tristețe se resimțea în glasul lui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu