Joi.

Din tumult de secunde risipite doresc clipa asta oprită.
E momentul in care simt cum un fior mă încearcă și îmi dezmorțește fiecare simțământ, fiecare gând, fiecare părticică din mine.
Ochii tăi îmi zâmbesc ispititor.
Ochii mei sunt rătăciți în privirea ta.
Îmi tremură sufletul și odată cu el și mâinile și trupul.

E toamna și pentru un motiv in plus o iubesc și mai mult. Ea e îngăduitoare cu noi.

Ești și nu ești, iluzie dragă. Atât de aproape, atât de departe. Atât de real, atât de ireal.

Poveste naivă și proastă scrisă în cele mai nepotrivite cadre...