Din vârf de munţi amurgul suflăcu buze roşii
în spuza unor nori
şi-aţâţă
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O raza
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o raza de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
[George Bacovia - Amurg de toamnă]
[Când eram la şcoală nu prea mă înţelegeau fetele cum poată să îmi placă Bacovia cu poeziile lui depresive şi Eliade cu fantasticul lui :P ... pur şi simplu, sunt foarte puţini români care îmi plac cum scriu sau cum au scris şi în care mă regăsesc ca stil...
American, dar îmi place, Edgar Allen Poe]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu