îl văzu de departe... nu îl recunoscu de la început... însă ca și prima dată îi atrase atenția... ar fi vrut ca și el să o vadă la fel cum îl vedea ea pe el... totul în jurul lui dispare iar tot ce poate vedea e el... era ascuns în mister sub umbrelă întrucât nu îi putea vedea fața... mersul lui îi reînvie amintiri pe care încerca să le uite... nici ea nu știa dacă îi erau dragi acele amintiri sau dacă le ura... oricum simți un fior ușor care i se strecură pe mâinile reci ce începură să îi tremure...
își aminti doar o altă zi de primăvară... dar frumoasă... ea îi șopti Știi că țin la tine? El rămase puțin gânditor, apoi zâmbi și îi spuse Oare cum e posibil să nu te iubească cineva? ... Nu i-a răspuns cum ar fi vrut ea, dar nici ea nu credea că ține la el...
Îi dispăru din minte aceste gânduri... și își aținti privirile asupra umbrelei parcă dorind să vadă prin ea... El trecu pe lângă ea... Privirea lui fixă îi aminti cât de mult se străduiește să nu îl urască... Îl privi adânc încât el își întoarse privirea... iar ei îi răsuna în minte aceleași vorbe pe care i le șoptise mai bine de un an... Indiferent ce ar face, unde ar merge... e întotdeauna în spatele ei.
[pasaj Maci de iarnă]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu