Vis 2

Mă îndreptam spre altă țară. Tu conduceai. Eu vorbeam mult și îți povesteam tot felul de nebunii. Mă uitam pe geam și admiram toate clădirile, oamenii.
La un moment dat mi-a sunat telefonul.
- Bună! Da, suntem bine, mai avem 8 ore și ajungem. Tu cum ești acolo? ... Da, mie mi-e somn tare. Te mai sun! Te iubesc!
Nu îmi amintesc să îți fi mai spus ceva dar când m-am trezit tu dormeai și te-am întrebat prin somn ce faci, și mi-ai zis că din moment ce am adormit și nu am mai zis nimic te-a luat și pe tine somnul și ai parcat.
M-am trezit brusc după nu știu cât timp, în zgomotul puternic al multor claxoane, în față văzând două tiruri care au trecut ca prin noi, dar noi totuși eram teferi.
- Nu știu de ce ai parcat exact în mijlocul intersecției, dar cel puțin nu am pățit nimic. Hai să căutăm un loc de parcare mai sigur.
Ne-am întors puțin înapoi cu mașina și am intrat pe o poartă mare.
_ Aici sigur nu o sa ne deranjeze nici o altă mașină, mi-ai spus.
Am privit pe partea dreaptă și am văzut o groapă adâncă de vreo 2 metri.Alături de groapă erau alte mormane de pământ în capul cărora se aflau câte o cruce. Privind, singura priveliște disponibilă erau mormane de pământ pecetluite cu câte o cruce.
Am răsuflat ușurată gândindu-ma că într-adevăr, în cimitir nu prea trec mașini.
Dar tu ai zis că trebuie să acoperim mașina ca să nu intre lumina și să putem dormi până ne vom simți destul de odihniți încât să putem porni din nou la drum. Ai acoperit toată mașina cu o bucată de material, dar neavând lumină simțeam ca și cum nu aș fi putut respira și o presiune mă apăsa pe piept. Te-am rugat să dai puțin materialul la o parte să văd puțină lumină. Am adormit pentru nu știu cât timp.
Când ne-am trezit ne simțeam foarte odihniți și ne-am reîntors pe drum.
Reajunși în intersecția unde parcaserăm noi inițial am văzut multă agitație.
- Cred că a fost un accident, ți-am spus eu.
Când am trecut însă mai aproape am reușit să vedem de mai aproape...
- Dar, mașina aia seamănă foarte mult cu a ta... am zis eu.
- Stai! Dar e același număr, așa ceva nu este posibil! ai replicat tu, destul de agitat.
Apoi am putut vedea o mașină de salvare spre care îndreptau un corp pe patul de salvare...
Oh, era corpul meu acolo... eram eu! Dar totuși eu eram în mașina... Deodată am simțit o durere sfâșietoare... Nu mai simțeam aerul intrând în plămâni... toate funcțiile organismului nu funcționau, dar durerea persista în dreptul pieptului...
Eu... eu nu mai eram...