Macii.. Macii mă înnebunesc. De ce? Cel mai mult pentru fragilitate. Nu rezistă deloc să îi aduci în casă, nu rezistă dacă au floarea înflorită să le schimbi mediul în care s-au dezvoltat.
Sunt foarte sensibili la suprafaţă însă au o putere interioară ce îîi face să crească şi în locuri „ostile”. Petalele… Catifelate… Imediat se frâng. Dacă sunt rupţi, petalele încep să se înnegrească dinspre exterior spre interior… de parcă i-ar arde ceva pe dinăuntru. Se înnegresc pentru că nu pot supravieţui fără pământ.
Când am început să scriu nu am pornit cu gândul de a găsi vreo similitudine, dar parca macii sunt ca şi creştinii. Dumnezeu ne dă puterea interioară să creştem, să apărem în orice mediu, ba parcă ne pune în medii din cele mai dure. Putem supravieţui oricât atât tip cât încă avem legătura cu „sursa de energie”, dar dacă cineva sau ceva va reuşi să ne „rupă”, să ne facă să pierdem legătura cu Dumnezeu vom începe să ne înnegrim. Mai avem soluţia ca înainte de a ne înnegri, de a ne ofili complet să fim puşi în filele unei cărţi, să fim păstraţi „intacţi”. Cred că este un proces dificil, dureros cel de „presare”, se prea poate ca unele urme să rămână permanent. Dumnezeu reînvie, redă puterea, frumuseţea, dar urmele greşelilor vor rămâne, poate cicatrizate, dar mereu acolo pentru a nu ne mai permite să greşim.
Totuşi, curând vom fi scoşi dintre pagini şi vom „reînflori”…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu