maci de iarna

Oprește-te! Te rog... Ai nevoie de o pauză! Câteva clipe... hai... închide ochii și ascultă liniștea... e în spatele zgomotului... e acolo.. .găsește-o! liniștea e mereu acolo doar că îi place să se facă simțită doar când nu e nimeni altcineva prin prejur care să o disturbe... și atunci când e singură e ca și tine în clipele acestea... liberă! face piruete... zâmbește... și așa ca tine în clipa aceasta se împrietenește cu vântul... Vjjj! Vjjj! Ascultă liniștea din spatele oricărui sunet... ascultă liniștea din spatele vântului care se joacă la urechi... Ascultă... așa poate vei găsi liniștea.

Îi spuse toate acestea doar pentru a o mai liniști... dar știa că nu are timp de filosofat sau relaxat... însă o simțea foarte încordată iar dacă s-ar fi concentrat mai tare mai ca i-ar fi auzit și inima cum îi bate în piept... motiv pentru care a încercat să o calmeze.
Se porniseră amândouă într-o călătorie... care nici ele nu știau unde duce și ce vor vedea... știau însă că nu mai pot rămâne cu felul acesta de a trăi...

***

Lolita era frumoasă... cu fața albă și părul puțin buclat care îi cădea până pe umeri. Ochii erau maro închiși exprimând forța interioară... Chipul alb înconjurat de părul ondulat o făceau să pară ca o nimfă desprinsă din povești... mai ales și rochița verde dintr-un fel de mătase prinsă la brâu cu un cordon alb amplificau acest efect.
Manita avea ochii verzi... era firavă și sensibilă... palidă și bolnăvicioasă... ochii verzi erau înconjurați de cearcăne... privind-o te-ai fi întrebat oare cum de trăiește... dar era frumoasă... însă nu ca Lolita... dar o frumusețe palidă... ca o statuie... Mâinile îi erau reci întotdeauna...

my story

writing to my story... soon here !

Maci de iarnă - title

she loves

cu toate că se poartă urât unii ea îi iubeşte... aşa trebuie... uneori e greu...
mai ales să fii învinuit de lucruri pe care nu le faci...
dar nu a zis nimeni că viaţa e corectă...

aş vrea să-i strig... să treacă totul... şi să fie okey totul...

mă simt ca paharul cu nisip de la experimentul de la fizică... nisipul se decantează acolo... la fundul paharului... şi amintirile rămân departe... şi totul e limpede... apoi vine şi agită totul... şi iar mă simt rău... trebuie să recunosc... vreau să îi fiu prietenă... dar răspunsul unora atunci când îţi ceri iertare e rău... e ca şi cum ţi-ar da o palmă şi peste celălalt obraz... şi doare... dar nu mai zic nimic... şi tac... şi sper ca iertarea să îmi vină de sus...

şi îmi iubesc aproapele ca pe mine însămi... pentru că în primul rând mă iubesc pe mine... pentru că sunt unică. şi fiecare e unic!

her dream...

pășea încet în propriul vis... își schița totul în jur cu atenție creând ceea ce și-ar fi dorit să aibă și în viața reală...

și-a creat un cer albastru limpede și calm ... însorit de un cerc galben și fierbinte... dar nici toripitor însă nici foarte rece... potrivit... sus pe cer aruncă niște păsări... undeva... oricât de mult ai fi privit în orizont cuprindeai cu ochii o întindere albastră... marea... mirosul mării îi îmbăta plămânii... lângă mare la ceva pași se afla un muunte înalt... iar sus dacă priveai cu ochii vedeai brazii acoperiți de zăpadă... și totuși era călduț și bine în visul ei...

aduse pe toți dragi cu ea... alergă înspre mare... se opri brusc... închise ochii... întinse mâinile... și ascultă vântul șoptindu-i povești străvechi la urechi... se lăsă să cadă pe valurile mării... apoi ieși din apă și păși mai departe în visul ei...

se făcea că timpul nu mai trece... și veșnic rămâne tânără și veselă...

pentru o secundă aș fi vrut să cred că visul e viața mea reală... atunci când mă trezesc de fapt visez... macii creșteau aproape de mare... tot timpul... chiar și primăvara ... vara... toamna... iar iarna se pierdeau fantastic pe întinderea albă... iarna sângera din cauza lor... erau prea frumoși pentru a-i putea suferi întrucât considera că doar ea e cea mai pură... cea mai frumoasă cu albul ei cristalin... dar macii o umbreau... îi întreceau frumusețea...

a opta zi de primăvară... reîmprospătarea amintirilor...

Astăzi... mai mult decât în toate primăverile... am simțit că e și ziua mea... e minunat!
Anul acesta e superb... și azi a fost și ziua mea... pentru prima dată... încă nu în statut de mămică...dar poate în curând voi fi și mămică...
Totul a fost superb astăzi... la grădi copii au fost veseli și foarte încântați de ultimele pregătiri pentru activitatea de mâine dedicată mămicilor (vom face salată de fructe împreună... dar înainte le-am pregătit un filmuleț cu copilașii lor cu poze și filmulețe cu ei - e supriză!) ...
Acasă soțul meu drag a făcut ordine... mi-a cumpărat flori <3 a pregătit mâncarea... și când am venit acasă totul a fost superb...
Minunată zi...

Desigur că din nou am plâns după tine... că nu am putut să îți duc ție toate florile de la grădi (care erau multe) ție... de ziua ta... și mai ales acum că am primit multe frezii... florile tale preferate... dar le voi lăsa să se usuce.. așa cum făceai tu și le voi pune în vitrină în vaza de cristal... așa ca de mult... ... să le vezi când vei veni...
Aș vrea să îți pot spune cât de mult regret răzvrătirile mele adolescentine și în față... și să recunosc că întotdeauna ai avut dreptate... și că în viața mea ar fi fost mult mai bine dacă te ascultam... dar promit ca de acum să fim prietenele cele mai bune... așa cum ai vrut întotdeauna!

având același mood ca ieri copilăria îmi revine în minte mai mult ca oricând... am căutat să găsesc cea mai veche amintire pe care mi-o amintesc...
Îmi amintesc când eram mici mici (3-4 ani) și ne jucam cu setul de ceșcuțe roșii cu lingurițele mici mici... Iar mama și tata ne supravegheau cu iubirea lor extrem de mare... să nu pățim ceva...
Îmi amintesc de visele urâte când mă trezeam și plângeam... iar mama venea repede și mă lua în brațe... apoi când am mai crescut am ținut-o pe mama lângă mine ani de zile noaptea din cauza viselor urâte... și a stat cu răbdare... și a învățat să mă rog... astfel încât și acum când visez urât mi-o închipui lângă mine... ținându-mă de mână...
Îmi amintesc când m-a speriat verișoara mea și am plâns și mama și tata au certat-o...
Tot
Îmi amintesc când mi-am băgat nasturele în nas (după ce băgasem când eram și mai mică fasole, grâu, semințe :)) )... și nu l-am mai putut scoate... și mama era așa obosită... și se simțea rău... și tremura de spaimă să nu mă înnec sau să pățesc ceva... și m-a bătut cu papucul de casă dar nu m-a durut deloc... însă am plâns doar pentru că o supărasem...
Îmi amintesc când plângeam după mama și tata iar fratele nostru și un coleg de a-l lui ne amăgeau să privim după balenă pe geam... și pentru o secundă ne trecea... apoi începeam și mai tare...
De Crăciun tata ne cumpăra brad.... și venea cu el pe ascuns... iar rolul fratelui meu era să nețină ocupate ca să nu bănuim... și apoi când intram în cameră era bradul luminat de o instalație veche... și sub brad cadourile pe care le strângeau un an întreg ca să aibă ce ne da... și mâncam cartofi copti în cuptor cu unt...
Otty mă mușca și aveam numai vânătăi... Eu eram Manita iar ea Lolita (numele noastre când eram mici...)
Ce zâmbet simt pe chip rememorând frumoasa copilărie... cred că toți am putea scrie Amintiri din copilărie în variantă personală...
Când mama se simțea tare rău tata ne ducea la cofetărie și ne lua indiene și o altă prăjitură foarte bună de care nu am mai găsit și coca - cola la sticlă... apoi ne ducea în grădina botanică și ne făcea poze (era pasionat de poze ... aparatul lui foto bun încă l-aș putea folosi... pentru vremea aia țin minte că nu îmi plăcea deloc și îi ziceam că e urât negru și cu obiectivul ăla urât și blitz-ul ăla orbitor atașat... și îi ziceam să își cumpere unul mic și frumos... dar mi-a zis că am să înțeleg când am să fiu mai mare... și așa a fost... i-am moștenit plăcerea...)
Îmi amintesc când ne-am mutat (5-8 ani)... și am stat singuri în tot căminul ăla... și strângeam materiale pentru grădi... Acolo păstrez cele mai multe amintiri... Îmi amintesc o dimineață de primăvară... dormeam toți cinci în aceeași cameră... nu pentru că nu am fi avut vreo 50 de camere disponibile pe palier toate goale... ci pentru că ne era bine împreună... 4 paturi alăturate... dar nimeni în cameră... pe scaun mi-ai lăsat rochița mea preferată albă cu bulinuțe roșii care se lega la spate cu cordon... m-am îmbrăcat și am găsit-o în bucătărie... mi-a zâmbit ca întotdeauna și m-am pierdut în ochii ei albaștri ca cerul... am strâns-o în brațe și i-am zis Te iubesc mami!. Apoi am primit porția de iubire de la tata...
Îmi amintesc prima zi de naștere când am memorat că ziua mea e primăvara... Și am rămas surprinză să găsesc tortul înconjurat de lumânărele... și cadourile!
Îmi amintesc când fratele meu a adus-o pe Lady (câinele nostru care a murit) cadou lui Otty de ziua ei...
Îmi amintesc iepurașul care alerga pe holul lung de vreo 60 metri :)) și nu mai reușeam să îl găsim...
Zilele de grădi când mergeam cu mama la grădiniță... serbările...
Îmi amintesc grija mare pe care mi-au purtat-o părinții mei și nu m-au lăsat niciodată nicăieri (nici la zile de naștere... nici afară... dar astăzi nu îmi mai pare rău... au știut să îmi formeze un caracter ales și să nu pierd vremea aiurea cu copii care beneficiau de educație în fața blocului.) ascultam muzică simfonică de Crăciun... ne iutam la programele de balet... țin minte încă Frumoasa și bestia...
Apoi îmi amintesc soba pe care am făcut-o hippie pentru că am pictat cu creioane cerate pe ea... iar tata ne-a lăudat.. și ne-a strâns în brațe pentru că i-a plăcut!
Îmi amintesc când ascultam povești la disc... și puneam Pasărea albastră de multe mult multe ori... și apoi mi-am scăpat discul pe picior și am făcut o vânătaie mare...
Îmi amintesc când am găsit cadourile de crăciun ascunse în dulap și am zis ca Doamne Doamne le-a pus acolo ca să avem noi cu ce ne juca... și ne-am jucat cu ele... și apoi le-am pus la loc... iar apoi te-am întrebat cine e Moș Crăciun și mama ne-a trimis la tata să ne spună. Tata ne-a zis că e un înger bun... dar nu am fost mulțumite de răspuns și am tot întrebat-o de mama până ne-a zis... și am fost foarte mulțumite :D
Prima zi de școală... Ploua... Tare tare... și aveam emoții mari... și părinții mei eram lângă mine ca întotdeauna... țin minte mirosul specific.... și acum toamna la începutul anului școlar retrăiesc mereu aceleași amintiri... cel mai frumos e că în clasa a 12 a începutul anului școlar a fost tot într-o școală la clasa întâi... aceeași zi ploioasă... același miros... doar retrăind emoțiile alături de alți bobocei...
Din nou îmi amintesc când ne-am mutat din nou... și am avut camera noastră... țin minte și prima noapte când am dormit acolo (9 - 19 ani)... aici toate amintirile...
Apoi m-am îmbolnăvit tare tare tare... și mama a stat lângă mine... și credea că mă pierde... dar prin dragostea ei și credința ei m-am întors din nou...

Îmi amintesc când am spart rafturile vitrinei... și oglinda... și mama m-a certat... și am plâns... și i-am scris o scrisoare... și atunci m-a învățat să îmi cer iertare având pe cineva în față nu scriindu-i...
Multe amintiri...
Apoi un an am fost în Suceava... de atunci a început să ne fie mult mai bine... acolo am mâncat muuuult și m-am îngrășat (50 kg :)) eu care acum abia am 38-39) ... am fost cu tata pe Ceahlău și am urcat muntele până sus în vârf...
Când m-am întors iar m-am înbolnăvit tare și am slăbit 10 kg în mai puțin de o săptămâna... și mama iar s-a agitat...
Îmi amintesc serile în care mama ne citea Cigmigiu & Company și muream de râs... sau Amintiri din copilărie cu accentul ei... sau tata vroia poezii de Cosbuc... și serile alea erau minunate împreună... Cum să nu îmi pară rău că m-am purtat urât când nu aveam nici un motiv? iar eu i-am răsplătit așa urât... acum urma cuielor mereu va rămâne... oricât aș vrea să repar totul...
Sunt muuulte muuulte amintiri speciale... mărunte... dar deosebite... probabil au mai mare preț că au trecut...
Dar reamintindu-mi toate astea astăzi mă face să prețuiesc mai mult momentele atunci când se întâmplă... și nu după ce au trecut...

e a opta zi de primăvară și iubesc pe toată lumea...  și încă trebuie să îmi cer iertare de la tine... unica ce citești aceste rânduri... singura cu care încă nu sunt împăcată...  dar sper să reușesc să îți spun în față... îmi pare rău că nu ne înțelegem... La Mulți Ani și ție >:D<

For Otty

Trupa Veche - Poveste
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

mi-a amintit de multe... de copilărie... încă nu e departe... dar tot timpul am așteptat să treacă timpul... și a trecut... prea repede... acum aș vrea să se oprească... să nu mai treacă... să recuperez tot ce am pierdut...

m-am purtat urât de multe ori... și am rănit mult în jurul meu... și îmi pare rău...

copilăria nu e departe... dar mi-e dor... mi-e dor de sora mea... de serile petrecute împreună când râdeam până la lacrimi și venea mama și bătea în ușa strigând : Culcați-vă!  iar mai târtziu în cămin pedagoga care venea la ușa și bătea să dăm muzica mai încet, să cântăm, să râdem totul mai încet! si de ce mai încet? că dacă am fi respectat acest mai încet astăzi amintirile nu ar fi fost așa puternice.

Mi-e dor să dormim într-un pat în care ar fi încăput cinci oameni... și să dormim cum făceam în suceava : de vineri de la 17 pana sâmbătă la 11...
Îmi amintesc când făceam curat în cameră doar ca să avem loc să ne batem (în joacă) iar eu să te dezarmez :)) trândndu-mi de fapt perna mea la pământ! și apoi să râdem din nou până ne durea burta...
Să mâncăm cartofi copți în cuptor lângă bradul luminat de o instalație antică cu lumânărele.
Să pictăm bucățile din peretele care se desprindea în timp ce în jurul camerei noastre totul se năruia... și ploua afară... ploua și în casă... dar eram fericiți... și îi desenam mamei mâncare... iar mama plângea... noi eram vesele...
Să îți iau hainele din șifonier ca să mă pozez cu ele și tu să te crizezi!
Să îți arunc cadoul de crăciun pe pat de nervi :))
Să mergem în oraș împreună să facem poze... și uneori să merg cinci minute și să îți zic că am obosit și vreau înapoi acasă... și tu să te superi pe mine... dar să îți treacă apoi...
Să ne uităm la poze de când eram mici și să murim de râs....
Să plâng... să plângi... din cauza depresiilor noastre adolescentine...

Să fii acolo... ca întotdeauna... mereu când ajung acasă  să îți povestesc tot ce s-a întâmplat : Fată! Ia ghici pe cine am văzut azi? 

... Și toate astea pentru că sora mea e prietena mea cea mai bună și de încredere!


de la otty pentru mine

Otilia Lipovan 8 martie la 18:05 Denunţă

să ştim că la un moment dat va fi bine.
să îţi pasez hârtia igienică (să îți ștergi lacrimile și nasul) şi tot ce cauzează lacrimi să fie ,,bou'' şi ,,prost'' şi ,,dobitoc''.
să dormi când vin de la şcoală.
să ,,mori'' la fiecare stop.
să te bat la cap să mănânci...
să râd de hello kitty dar să ţi-o livrez pe chiloţi de ziua ta.
să îţi zic ,,măi copil''.
să fim gemene.
să mă iau de hainele tale împrăştiate câte 2-3 săptămâni şi apoi să contemplu ordinea ce dura doar 2 zile...
să simt cu tine cât n-am simţit nici pentru mine.
să fim. 

 

 

>:D<