Si maine

A tăiat unele momente și amintiri dragi în bucățele mici și le-a pus la păstrare într-un colț îndepărtat și rece al inimii astfel încât acestea au înghețat fiind în siguranță acolo pentru a nu putea dispărea cumva. 
Astăzi i se făcuse dor... Acum multe zile în urmă, când ziua de astăzi era doar răspuns al întrebării "Și mâine... " era momentul în care strânsese unele din cele mai de preț amintiri pe care acum le scotea din colțul inimii. Erau bucățele mici, înghețate... A încercat sa le scoată pe toate de acolo, dar erau atât de reci că durea când le atingea.
S-a decis sa scoată doar una. A luat-o ușor din ungherul ascuns... Vârful degetelor au usturat un pic dar încet încet a început sa resimtă tot.
Încet, ca în slow motion, se revăzu pe ea stând pe o plapumă în colțul unei camere goale dar cu pardoseala proaspăt șlefuită. Era și el acolo, aprindea lumânări micuțe așezate direct pe podea, una câte una după care rupea bucățele mici de coaja de portocale și le așeza în ceara topită a lumânărilor. În cameră mirosea a lumânări, portocale, frezii galbene și vin.
Cu cat amintirea ținută în palmă se dezmorțea și se topea ușor cu atât o senzație ușoară de usturime combinată cu senzația de căldură se răspândea din vârful degetelor până în fiecare părticică a corpului.
Se văzu pe ea întrebându-l "Ce faci?"
El se întoarse cu privirea spre ea, se opri câteva secunde și ii zâmbi atât cu buzele cât și cu ochii.
Ar fi vrut sa oprească veșnic timpul în acea clipă, să îl vadă zâmbindu-i și aprinzând lumânări cu coji de portocală.
Îl iubea, în acea secundă fără ezitări, fără norme sau limite.
Timpul se scurgea în timp ce ea revizualiza fiecare fracțiune de secundă iar amintirea înghețată i se topea în palmă . O privea și prețuia fiecare moment pe care îl putea retrăi. Atât îi rămăsese. Nu vroia sa piardă și această amintire dragă asa ca înainte de a i se topi toată în palmă o luă și o înghesui la loc în cel mai rece colț al inimii.

ca o bucata de chihlimbar cu o raza de lumina, it's not perfect, but it's so speechlessly beautiful.

"Cat despre aratatul sentimentelor, sa nu iti para rau, eu intelesesem, si asta conta, nu? Te iubesc mult, si nu te-as face sa suferi. Din partea mea, poti oricand sa te refugiezi in gand in bratele mele, vei gasi un locusor al tau special acolo.

Ti-as scrie si eu romane fiindca imi vine sa deschid geamul si sa strig cat ma tin plamanii "Ada, te iubesc". Simt mult pentru tine. Dar eu ma bucur ca o stii. Nu ar trebui sa iti para rau fiindca am ajuns sa iti cunosc partea sentimentala si buna si rea. Este frumoasa... sa spunem ca o bucata de chihlimbar cu o raza de lumina, it's not perfect, but it's so speechlessly beautiful.

Te las cu un sarut usor pe frunte, pe nasuc, pe ochi si pe buze, iar cand mai inchizi ochii o sa mai vin sa iti mai dau cate unul…"

Fusta

„Mama, mama, vreau o fustă largă, largă, care să se învârtă tare!
Au mai trecut alte zile și îi repet mamei același lucru
MAMA, vreau o fustă largă! Mă înțelegi? Ca atunci când mă învârt si fac o piruetă să ating cu vârful degetelor merginile fustii - așa - sa fie la același nivel învârtindu-mă și demonstrând în același timp pe fusta mea imaginară.
Bine Ionuțule, de ziua ta... Mama mereu mi-a zis Ionuț alintându-mă.
Mama, mai sunt 4 luni pănă la ziua mea!
Fata mea, nu mai număra zilele îmi zice mama și dispare departe cu privirea...
Dar de ce să nu le număr? Că tot la fel de repede trec pentru mine, să știi, indiferent că le număr sau nu. Măcar am ce să aștept.
Off, Ionuț! Dacă ai ști tu ce repede trece timpul.
Da' știu, zic, dar eu nu știu încă. Pentru mine toate zilele-s la  fel de lungi - adică, nu prea lungi, dar nici prea scurte. Mă trezesc dimineața după ce mama mereu bate în ușa camerei noastre strigând Treziți-vă, și, ca printr-o minune, hainele mele sunt aranjate frumos pe marginea scaunului. Să știi că asta-i o minune! Nu îmi amintesc sa le fi pus acolo niciodată.
Treziți-vă o aud pe mama strigând în același veșnic ritual. E dimineață, trebuie să mergeți la școală.
Mă ridic direct în fund pe marginea patului că altfel adorm înapoi... îmi legăn picioarele lângă marginea patului luându-mi cateva secunde bune până văd clar rafturile cu toate cărțile și jucăriile stând nemișcate.
***
Mama, mai sunt... (număr în minte) două luni și... (iar număr) 7 zile.
Nu primesc răspuns decât o privire și o aud pe mama.
Nu stați mult să vă bălăciți la baie cî trebuie și tata să ajungă la școală.
Da, toți mergem la școală în casa asta a mea. Ah!, în familia mea, toți suntem predestinați să ne petrecem zilele la școală: unii mergem la școală ca să învățăm, ceilalți să învețe pe alții, cei mai trecuți prin mai multe zile, luni și ani - cred că sunt destul de mulți că tata are păr alb, dar niciodată nu țin minte numărul de zile, luni și ani pe care i-au trăit.
Țopăi înspre baie unde mă hârjonesc cu Otty: de unde atâta energie dimineața?

***
Ies de șa școală - mă așteaptă cineva la ieșirea din școală.
Mama, mama, vreau o fustă largă, largă, să se facă așa.
Mă duc doi pași în fața ei și repet aceeași demonstrație imaginară.
Bine, scumpa mea.
Da, că mai sunt 43 de zile - adică știi, încă o lună și încă un pic din februarie iar apoi e ziua mea. Și doamna ne-a învățat că februrie are 28 de zile - dar putem verificat pe degete dacă strângem palma pumn și numărăm - să îți arăt.
Mama zâmbește și mă privește.
Transform palma în pumn și îi arăt.
Aici unde e mai înalt luna are 31 de zile, iar între oasele astea ce leaga degetele și unde e așa valea asta, luna are 30 de zile, da' ne-a zis nouă doamna să din atenți că prima vale e mai specială, sunt 28 de zile, cp februarie e mai scurt, ba uneori are 29 de zile.
Mergem pe același drum înspre casă.
Vine și tata de la școală, dar pe lângă geanta lui mare are în mână o altă sacoșă destul de mare.
Îi ies în întâmpinare și îi sar în brațe, iar tata mă ține câteva clipe.
Miroși a frig! chicotesc eu. Dar ce ai acolo? și arăt sacoșa bombată.
Uită-te!
Sigur că nu am rpbdare - iau sacoșa și bag mâna înăuntru - dacă aș putea m-aș băga toate să văd mai repede ce e acolo.
Dar nu pot scoate - parcă îi o pătură.
O bucată de materiale!? ma mir eu. Ce o să facem cu asta?
Cine vrea fustă?
Nu de alta, știu eu că fustele, hainele se fac din materiale, dar deobicei le luăm gata făcute, așa că nu prea înțeleg.
!? arunc o privire nedumerită, când la mama, când la tata.
Ne-am decis noi să îți facem fusta ca să fie așa largă cum îți dorești tu.
Dar trebuie să fie largă ca un cerc și desenez un cerc cu mâinile în fața mea.

... Mai sunt 19 zile pana la ziua mea. Pe jos la mama in camera e doar rosu. Materialul e intins drept pe parchet si tata cu un compas mare, mare (adus de la scoala) sta pe jos si deseneaza cu ajutorul mamei un cerc mare pe bucata de material ce trebuie sa devina fusta.

Ma asez pe fotoliu si parca incet, incet incep sa inteleg. In cercul ala mare, mare o sa fie un alt cerc decupat la mijloc - asa ca fustele de la papusi pe unde bag picioarele ca apoi sa se aseze fusta pe solduri.
    Dupa ce a desenat conturul, mama decupeaza cu o foarfeca mare cercul. Inca privesc.
    "Hai sa te masor" imi trece mama metrul de croitorie in jurul taliei, iar tata face calcule ca sa mai dezeneze cercul ala din mijloc.
    materialul e asa de rosu si asa de placut la atingere! "Fusta mea chiar o sa fie larga".

Orasul cu salcami

"- Esti sigura, Adriana, ca tie iti plac portocalele ca fruct si nu ca simbol?
[...] aduse de afara un aer rece de februarie si o punga cu portocale. Adriana dormita inca. El isi lipi obrazul inghetat de al ei. Fata se scutura infiorata: nu-i venea sa creada gasindu-l inaintea ei, imbracat gata, cu fata improspatata, surazator. Ii fu rusine, goala cum era in mijlocul pernelor ravasite si al lucrurilor ei aruncate intamplator primprejur, pe scaune... Isi ascunse capul sub plapuma, de unde el o scoase plimbandu-i pe sub nas o portocala. Era fructul ei preferat si mai de mult Gelu ii spusese ca gustul acesta al ei era o perversitate onesta. Intr-adevar, privind-o pe Adriana cum desfacea o portocala, el avea senzatia unui fel de siluire figurata."


Orasul cu salcami - Mihail Sebastian

Dimineti

In fiecare dimineata la ora 5.30 Daddy vine in pat si trage de mine sa il scot afara, asa se face ca la 6 imi incep ziua la o plimbare cu puiutul nostru mic. Diminetile sunt superbe si vad cum toata natura se trezeste la viata, vad insectele cum ies din iarba, aud pasarile, vad alti caini care sunt si ei la plimbare plus ca vad fetile somnoroase ale oamenilor.
Asa cum mi-am promis, incerc cat mai mult sa apreciez tot ceea ce am in jurul meu si sa pretuiesc fiecare secunda deoarece timpul este ireversibil si niciodata nu voi mai gasi posibilitatea sa retraiesc un moment trecut...

Asa se face ca in diminetile mele cu Daddy vad roua minunata cum se aseaza pe iarba iar astazi dimineata m-am hotarat sa imi iau si camera foto si sa imortalizez picuturile de roua. Chiar si lui Daddy i-au placut si a alergat fericit prin iarba udandu-si toata blanita

Mama

Voi fi întotdeauna cu tine, să nu uiți niciodată. Primăvara mă vei găsi în primul fir de iarbă, curajos, ce va trece prin plapuma zăpezii - da, da, acolo mă vei găsi și iți voi zâmbi. Voi fi în păsările călătoare ce se întorc în țara noastră și apoi mă poți găsi în puii mici și pufoși care vor învăța să zboare. La fiecare apus și răsărit voi veghea asupra ta pentru a ști că niciodată nu ești singură. Fiecare anotimp ce trece mă va aduce mai aproape de tine. Cu fiecare strop de ploaie sau picătură de rouă te voi mângâia. Niciodată să nu uiți..., așa ămi spunea mama gândindu-se că ea va pleca iar eu voi rămâne fără ea.
Da.. așa mă pregătea mama, dar nu cred că ne gândisem vreo una dintre noi că eu voi fi cea care va pleca. Acum da, mama e cu mine mereu când privesc orice floare, copac sau frunză, este cu mine în diminețile în care soarele iese cu încredere de după nori sau decide să mai doarmă liniștit în spatele lor, este cu mine în sunetul ploii pe pervaz. Dar eu am plecat, însa sunt lângă ea în aceleași lucruri mărunte pe care le trăim zilnic. Sunt cu mama în pământul pe care îl muncește cu atât drag și devotament, sunt în frunzele copacilor care încep să își schimbe culoarea încet, încet pentru ca apoi să se desprindă eliberate la cea mai mică adiere de vânt, sunt în puful păpădii ce lin se plimbă prin văzduh, sunt în roșul petalelor de mac sau în galbenelele din fața casei...

Cred că defapt mama se pregătea pe ea spunându-mi mie aceste lucruri dar ce mai contează cine pe cine pregătea? Suntem una lânga alta veșnic iar eu am învățat să privesc în jurul meu la tot ceea ce mă înconjoară, să apreciez și cel mai simplu melc și să ma bucur de fiecare clipă... Da, totul m-a învățat doar mama.

Să fiu o frunză

Să fiu o frunză ma intreb cum te-aș iubi.
Aș apărea pe creangă ca mugur doar pentru ca apoi să înmuguresc încet încet transformându-mă ușor într-o frunză doar cu speranța că într-o zi mă vei vedea.
Aș crește sub fiecare picur de ploaie, cu fiecare rază de soare, cu fiecare apus sau răsărit sperând că într-o zi vei ridica privirea în sus.
M-aș legăna ușor la fiecare adiere de vânt foșnind ușor - poate mă vei auzi.
Aș sta liniștită pe ramură în nopțile de vară privind cerul pe care-l împărțim.
Aș asculta-n nopțile de vară liniștea așteptând toamna cu cea mai mare nerăbdare.
Ușor, ușor culorile mi le-aș schimba așteptând momentul… Momentul în care, prrr, o adiere simplă de vânt mă desprinde pentru a mă purta în văzduh înspre tine - sigur acolo la tine mă va duce. Nici nu mai respir, las doar vantul să mă legene…
Vjjj… vjjj… liberă, desprinsă de orice, doar eu și cerul…
Nu simt că plutesc, nu te simt nici pe tine, doar nimic…
Ultima privire, ultima suflare, ultimare amintire: o mare de cer.

Let it all burn

Lordelul mamii, să fii cuminte...

Mi-l voi aminti mereu ultima dată când l-am văzut, cum a rămas lângă cușcă, dând ușor din codiță... sperând probabil să mă întorc...
Lordelul mamii, să fii cuminte...

Acum aproape trei ani în urmă, la ora 3 AM, după ce a terminat soțul meu o tură de noapte, m-a trezit spunându-mi că are o surpriză pentru mine în rucsac. M-am trezit imediat curioasă să văd supriza: a scos din rucsac o mogâldeață încruntată, o mingiuță maronie speriată care nu mișca. Era așa de liniștită și așa nu mișca deloc încât mă întrebam dacă e de jucărie sau realitate. De vreo două săptămâni tot îmi spunea Cristi de puiuțul încruntat care îngheață în benzinărie, dar în noaptea aceea era atât de frig încât nu s-a mai putut abține și l-a băgat în geantă deși mai aveam pe Happy, cățelușa și pe Sparky, motănelul.
A fost cel mai cuminte cât i-am făcut baie și încet, încet, după ce a început să se dezmorțească a ridicat privirile înspre noi, înțelegând ușor că îi vrem doar binele.
L-am numit Lord datorită comportamentului recunoscător pe care l-a avut din primele momente - încet încet privirile neîncrezătoare ne priveau cu mulțumire, niciodată neîndrăznind să facă vreo boacănă, ca să nu ne supere.
Din prima clipă a fost recunoscător și a înțeles că l-am adus în casă pentru o viață mai bună și a acceptat și învățat toate regulile.
L-am luat în rucsac și l-am dus acasă la ai mei aratându-le puiuțul nostru mic. Le-am spus că va rămâne micuț, dar tata mereu a spus "O să se măreeească..."
A dormit cu noi, s-a jucat cu noi, a mâncat, plimbat, alergat, plâns sau râs alături de noi în toate clipele... ne-am mutat cu părinții noștri dar apoi am plecat departe și pe el nu l-am luat cu noi... Mereu mi se strânge inima pentru toți pe care i-am lăsat...
Știu că mama i-a oferit toată iubirea din lume și a avut parte de trei ani de viață minunați... Era fericit și întotdeauna recunoscător...