dor

nu am mai scris de foarte mult timp...

probabil pentru că am ajuns într-o stare în care simt că sunt goală... fără nimic de spus...

new life

totul e bine... totul e calm... totul e frumos...
au fost momente când aș fi vrut să fiu în locul altora... când aș fi vrut să nu simt unele lucruri... dar acum știu că toate au avut un scop... m-au făcut mult mai puternică și au făcut din mine o persoană unică...
au fost momente când mergeam pe mijlocul străzii printre mașini...
au fost momente pe care nu vreau să mi le amintesc si le-am blocat undeva departe... într-un colț de inimă...
au fost perioade când trăiam doar în trecut și trăiam doar din amintiri...
au fost clipe când credeam că toată viața mea va fi o pedeapsă...
dar acum e lumină... e liniște... trăiesc un vis... mereu mă imaginam cum ar fi clipele pe care le trăiesc acum și nu credeam că se vor materializa în realitate...
dar e mai mult decât bine... cum se zice liniștea de după furtună...
nu-mi place deloc rutina zilnică care mă ține departe de soțul meu... dar sâmbătă dimineața e superbă... mă trezesc târziu și el e acolo... și nimic nu ne desparte...


ce viață minunată!!!

mai

e mai... e una din lunile mele preferate...
îmi place toamna pentru luna octombrie...
îmi place primăvara pentru luna mai...
În luna mai mă simt ca un mac... probabil acesta este și motivul pentru care am făcut o obsesie sacră pentru maci... nu îmi place să văd aceste flori în mâini nepotrivite pentru că mi se pare că nimeni nu îi prețuiește așa cum fac eu...
e ciudat... dar țin la ei... chiar îi iubesc... tânjesc un an întrec să îi văd... iar uneori... din cauza faptului că viața lor este atât de efemeră nici nu reușesc să îi văd...
anul acesta am primit de două ori maci de la o fetiță... mi-a bucurat două zile nespus de mult... îmi pare rau doar că rezistă atât de puțin...
mă simt ca un mac pentru că pentru o perioadă foarte scurtă... în inima mea apar sentimente și amintiri al căror rost nu îl înțeleg... mi se face dor... dar îmi trece repede... mă simt însă foarte vulnerabilă în această perioadă scurtă... probabil un mic gest ar putea cauza căderea tuturor petalelor...
sunt în transă în prezența acestor flori... nu înțeleg de ce... devine din ce în ce mai obsesiv... îmi plac... și aș iubi să văd maci pierduți în zăpadă în luna ianuarie...

strange feeling

sâmbăta trecută mi s-a întâmplat cel mai ciudat lucru... era un vânt cumplit, aveam căștile în urechi... mergeam îngândurată. deodată un bătrân se oprește lângă mine și văd că spune ceva... îmi scot căștile și îl rog să repede ce a zis...
Nu vă supărați... lucrați cumva la Asociația X?
Asociația aceasta X purta un nume destul de comunist și nu îmi suna deloc cunoscut... îi răspund liniștită Nu! și dau să plec... dar el începe a-mi bâigui ceva despre suflete... mă uit la el ciudat și îi zic Nu înțeleg ce vreți să spuneți!. Atunci ochii i se umplură de lacrimi, îi ridică în sus Nu vreau să vă supărați! Semănați perfect cu soția mea care a murit acum doi ani... și m-am gândit că poate sunteți ea... M-am panicat puțin întrucât nu era nimeni în jur...
Vă dau un leu dacă asta vreți. I-am spus crezând că încearcă să mă impresioneze... Mi-a zis că nu îi trebuie banii mei... Eu vreau să vorbesc cu dumneata... cred că prin tine pot vorbi cu soția mea. Clar că aici m-am panicat rău de tot. Am scos un leu din buzunar și i l-am pus în mână, mi-am pus căștile înapoi în urechi și am luat-o repede la pas... L-am auzit strigându-mi Nu, te rog, nu pleca și începu să plângă... Eram speriată... Și am mers vreo cinci minute fără să mă întorc... Când m-am întors să văd ce face l-am văzut încremenit în același loc în care l-am lăsat... iar tot corpul parcă exprima doar dezamăgire... pierdea din nou ceva ce nu avusese niciodată...
Mi-a fost milă de el... gândându-mă la sentimentul care l-a cuprins... și poate atât de multe amintiri... atât de mult dor, tristețe se resimțea în glasul lui...

bad day

îl văzu de departe... nu îl recunoscu de la început... însă ca și prima dată îi atrase atenția... ar fi vrut ca și el să o vadă la fel cum îl vedea ea pe el... totul în jurul lui dispare iar tot ce poate vedea e el... era ascuns în mister sub umbrelă întrucât nu îi putea vedea fața... mersul lui îi reînvie amintiri pe care încerca să le uite... nici ea nu știa dacă îi erau dragi acele amintiri sau dacă le ura... oricum simți un fior ușor care i se strecură pe mâinile reci ce începură să îi tremure...

își aminti doar o altă zi de primăvară... dar frumoasă... ea îi șopti Știi că țin la tine? El rămase puțin gânditor, apoi zâmbi și îi spuse Oare cum e posibil să nu te iubească cineva? ... Nu i-a răspuns cum ar fi vrut ea, dar nici ea nu credea că ține la el...

Îi dispăru din minte aceste gânduri... și își aținti privirile asupra umbrelei parcă dorind să vadă prin ea... El trecu pe lângă ea... Privirea lui fixă îi aminti cât de mult se străduiește să nu îl urască... Îl privi adânc încât el își întoarse privirea... iar ei îi răsuna în minte aceleași vorbe pe care i le șoptise mai bine de un an... Indiferent ce ar face, unde ar merge...  e întotdeauna în spatele ei.


[pasaj Maci de iarnă]

maci de iarna

Oprește-te! Te rog... Ai nevoie de o pauză! Câteva clipe... hai... închide ochii și ascultă liniștea... e în spatele zgomotului... e acolo.. .găsește-o! liniștea e mereu acolo doar că îi place să se facă simțită doar când nu e nimeni altcineva prin prejur care să o disturbe... și atunci când e singură e ca și tine în clipele acestea... liberă! face piruete... zâmbește... și așa ca tine în clipa aceasta se împrietenește cu vântul... Vjjj! Vjjj! Ascultă liniștea din spatele oricărui sunet... ascultă liniștea din spatele vântului care se joacă la urechi... Ascultă... așa poate vei găsi liniștea.

Îi spuse toate acestea doar pentru a o mai liniști... dar știa că nu are timp de filosofat sau relaxat... însă o simțea foarte încordată iar dacă s-ar fi concentrat mai tare mai ca i-ar fi auzit și inima cum îi bate în piept... motiv pentru care a încercat să o calmeze.
Se porniseră amândouă într-o călătorie... care nici ele nu știau unde duce și ce vor vedea... știau însă că nu mai pot rămâne cu felul acesta de a trăi...

***

Lolita era frumoasă... cu fața albă și părul puțin buclat care îi cădea până pe umeri. Ochii erau maro închiși exprimând forța interioară... Chipul alb înconjurat de părul ondulat o făceau să pară ca o nimfă desprinsă din povești... mai ales și rochița verde dintr-un fel de mătase prinsă la brâu cu un cordon alb amplificau acest efect.
Manita avea ochii verzi... era firavă și sensibilă... palidă și bolnăvicioasă... ochii verzi erau înconjurați de cearcăne... privind-o te-ai fi întrebat oare cum de trăiește... dar era frumoasă... însă nu ca Lolita... dar o frumusețe palidă... ca o statuie... Mâinile îi erau reci întotdeauna...

my story

writing to my story... soon here !

Maci de iarnă - title

she loves

cu toate că se poartă urât unii ea îi iubeşte... aşa trebuie... uneori e greu...
mai ales să fii învinuit de lucruri pe care nu le faci...
dar nu a zis nimeni că viaţa e corectă...

aş vrea să-i strig... să treacă totul... şi să fie okey totul...

mă simt ca paharul cu nisip de la experimentul de la fizică... nisipul se decantează acolo... la fundul paharului... şi amintirile rămân departe... şi totul e limpede... apoi vine şi agită totul... şi iar mă simt rău... trebuie să recunosc... vreau să îi fiu prietenă... dar răspunsul unora atunci când îţi ceri iertare e rău... e ca şi cum ţi-ar da o palmă şi peste celălalt obraz... şi doare... dar nu mai zic nimic... şi tac... şi sper ca iertarea să îmi vină de sus...

şi îmi iubesc aproapele ca pe mine însămi... pentru că în primul rând mă iubesc pe mine... pentru că sunt unică. şi fiecare e unic!

her dream...

pășea încet în propriul vis... își schița totul în jur cu atenție creând ceea ce și-ar fi dorit să aibă și în viața reală...

și-a creat un cer albastru limpede și calm ... însorit de un cerc galben și fierbinte... dar nici toripitor însă nici foarte rece... potrivit... sus pe cer aruncă niște păsări... undeva... oricât de mult ai fi privit în orizont cuprindeai cu ochii o întindere albastră... marea... mirosul mării îi îmbăta plămânii... lângă mare la ceva pași se afla un muunte înalt... iar sus dacă priveai cu ochii vedeai brazii acoperiți de zăpadă... și totuși era călduț și bine în visul ei...

aduse pe toți dragi cu ea... alergă înspre mare... se opri brusc... închise ochii... întinse mâinile... și ascultă vântul șoptindu-i povești străvechi la urechi... se lăsă să cadă pe valurile mării... apoi ieși din apă și păși mai departe în visul ei...

se făcea că timpul nu mai trece... și veșnic rămâne tânără și veselă...

pentru o secundă aș fi vrut să cred că visul e viața mea reală... atunci când mă trezesc de fapt visez... macii creșteau aproape de mare... tot timpul... chiar și primăvara ... vara... toamna... iar iarna se pierdeau fantastic pe întinderea albă... iarna sângera din cauza lor... erau prea frumoși pentru a-i putea suferi întrucât considera că doar ea e cea mai pură... cea mai frumoasă cu albul ei cristalin... dar macii o umbreau... îi întreceau frumusețea...

a opta zi de primăvară... reîmprospătarea amintirilor...

Astăzi... mai mult decât în toate primăverile... am simțit că e și ziua mea... e minunat!
Anul acesta e superb... și azi a fost și ziua mea... pentru prima dată... încă nu în statut de mămică...dar poate în curând voi fi și mămică...
Totul a fost superb astăzi... la grădi copii au fost veseli și foarte încântați de ultimele pregătiri pentru activitatea de mâine dedicată mămicilor (vom face salată de fructe împreună... dar înainte le-am pregătit un filmuleț cu copilașii lor cu poze și filmulețe cu ei - e supriză!) ...
Acasă soțul meu drag a făcut ordine... mi-a cumpărat flori <3 a pregătit mâncarea... și când am venit acasă totul a fost superb...
Minunată zi...

Desigur că din nou am plâns după tine... că nu am putut să îți duc ție toate florile de la grădi (care erau multe) ție... de ziua ta... și mai ales acum că am primit multe frezii... florile tale preferate... dar le voi lăsa să se usuce.. așa cum făceai tu și le voi pune în vitrină în vaza de cristal... așa ca de mult... ... să le vezi când vei veni...
Aș vrea să îți pot spune cât de mult regret răzvrătirile mele adolescentine și în față... și să recunosc că întotdeauna ai avut dreptate... și că în viața mea ar fi fost mult mai bine dacă te ascultam... dar promit ca de acum să fim prietenele cele mai bune... așa cum ai vrut întotdeauna!

având același mood ca ieri copilăria îmi revine în minte mai mult ca oricând... am căutat să găsesc cea mai veche amintire pe care mi-o amintesc...
Îmi amintesc când eram mici mici (3-4 ani) și ne jucam cu setul de ceșcuțe roșii cu lingurițele mici mici... Iar mama și tata ne supravegheau cu iubirea lor extrem de mare... să nu pățim ceva...
Îmi amintesc de visele urâte când mă trezeam și plângeam... iar mama venea repede și mă lua în brațe... apoi când am mai crescut am ținut-o pe mama lângă mine ani de zile noaptea din cauza viselor urâte... și a stat cu răbdare... și a învățat să mă rog... astfel încât și acum când visez urât mi-o închipui lângă mine... ținându-mă de mână...
Îmi amintesc când m-a speriat verișoara mea și am plâns și mama și tata au certat-o...
Tot
Îmi amintesc când mi-am băgat nasturele în nas (după ce băgasem când eram și mai mică fasole, grâu, semințe :)) )... și nu l-am mai putut scoate... și mama era așa obosită... și se simțea rău... și tremura de spaimă să nu mă înnec sau să pățesc ceva... și m-a bătut cu papucul de casă dar nu m-a durut deloc... însă am plâns doar pentru că o supărasem...
Îmi amintesc când plângeam după mama și tata iar fratele nostru și un coleg de a-l lui ne amăgeau să privim după balenă pe geam... și pentru o secundă ne trecea... apoi începeam și mai tare...
De Crăciun tata ne cumpăra brad.... și venea cu el pe ascuns... iar rolul fratelui meu era să nețină ocupate ca să nu bănuim... și apoi când intram în cameră era bradul luminat de o instalație veche... și sub brad cadourile pe care le strângeau un an întreg ca să aibă ce ne da... și mâncam cartofi copti în cuptor cu unt...
Otty mă mușca și aveam numai vânătăi... Eu eram Manita iar ea Lolita (numele noastre când eram mici...)
Ce zâmbet simt pe chip rememorând frumoasa copilărie... cred că toți am putea scrie Amintiri din copilărie în variantă personală...
Când mama se simțea tare rău tata ne ducea la cofetărie și ne lua indiene și o altă prăjitură foarte bună de care nu am mai găsit și coca - cola la sticlă... apoi ne ducea în grădina botanică și ne făcea poze (era pasionat de poze ... aparatul lui foto bun încă l-aș putea folosi... pentru vremea aia țin minte că nu îmi plăcea deloc și îi ziceam că e urât negru și cu obiectivul ăla urât și blitz-ul ăla orbitor atașat... și îi ziceam să își cumpere unul mic și frumos... dar mi-a zis că am să înțeleg când am să fiu mai mare... și așa a fost... i-am moștenit plăcerea...)
Îmi amintesc când ne-am mutat (5-8 ani)... și am stat singuri în tot căminul ăla... și strângeam materiale pentru grădi... Acolo păstrez cele mai multe amintiri... Îmi amintesc o dimineață de primăvară... dormeam toți cinci în aceeași cameră... nu pentru că nu am fi avut vreo 50 de camere disponibile pe palier toate goale... ci pentru că ne era bine împreună... 4 paturi alăturate... dar nimeni în cameră... pe scaun mi-ai lăsat rochița mea preferată albă cu bulinuțe roșii care se lega la spate cu cordon... m-am îmbrăcat și am găsit-o în bucătărie... mi-a zâmbit ca întotdeauna și m-am pierdut în ochii ei albaștri ca cerul... am strâns-o în brațe și i-am zis Te iubesc mami!. Apoi am primit porția de iubire de la tata...
Îmi amintesc prima zi de naștere când am memorat că ziua mea e primăvara... Și am rămas surprinză să găsesc tortul înconjurat de lumânărele... și cadourile!
Îmi amintesc când fratele meu a adus-o pe Lady (câinele nostru care a murit) cadou lui Otty de ziua ei...
Îmi amintesc iepurașul care alerga pe holul lung de vreo 60 metri :)) și nu mai reușeam să îl găsim...
Zilele de grădi când mergeam cu mama la grădiniță... serbările...
Îmi amintesc grija mare pe care mi-au purtat-o părinții mei și nu m-au lăsat niciodată nicăieri (nici la zile de naștere... nici afară... dar astăzi nu îmi mai pare rău... au știut să îmi formeze un caracter ales și să nu pierd vremea aiurea cu copii care beneficiau de educație în fața blocului.) ascultam muzică simfonică de Crăciun... ne iutam la programele de balet... țin minte încă Frumoasa și bestia...
Apoi îmi amintesc soba pe care am făcut-o hippie pentru că am pictat cu creioane cerate pe ea... iar tata ne-a lăudat.. și ne-a strâns în brațe pentru că i-a plăcut!
Îmi amintesc când ascultam povești la disc... și puneam Pasărea albastră de multe mult multe ori... și apoi mi-am scăpat discul pe picior și am făcut o vânătaie mare...
Îmi amintesc când am găsit cadourile de crăciun ascunse în dulap și am zis ca Doamne Doamne le-a pus acolo ca să avem noi cu ce ne juca... și ne-am jucat cu ele... și apoi le-am pus la loc... iar apoi te-am întrebat cine e Moș Crăciun și mama ne-a trimis la tata să ne spună. Tata ne-a zis că e un înger bun... dar nu am fost mulțumite de răspuns și am tot întrebat-o de mama până ne-a zis... și am fost foarte mulțumite :D
Prima zi de școală... Ploua... Tare tare... și aveam emoții mari... și părinții mei eram lângă mine ca întotdeauna... țin minte mirosul specific.... și acum toamna la începutul anului școlar retrăiesc mereu aceleași amintiri... cel mai frumos e că în clasa a 12 a începutul anului școlar a fost tot într-o școală la clasa întâi... aceeași zi ploioasă... același miros... doar retrăind emoțiile alături de alți bobocei...
Din nou îmi amintesc când ne-am mutat din nou... și am avut camera noastră... țin minte și prima noapte când am dormit acolo (9 - 19 ani)... aici toate amintirile...
Apoi m-am îmbolnăvit tare tare tare... și mama a stat lângă mine... și credea că mă pierde... dar prin dragostea ei și credința ei m-am întors din nou...

Îmi amintesc când am spart rafturile vitrinei... și oglinda... și mama m-a certat... și am plâns... și i-am scris o scrisoare... și atunci m-a învățat să îmi cer iertare având pe cineva în față nu scriindu-i...
Multe amintiri...
Apoi un an am fost în Suceava... de atunci a început să ne fie mult mai bine... acolo am mâncat muuuult și m-am îngrășat (50 kg :)) eu care acum abia am 38-39) ... am fost cu tata pe Ceahlău și am urcat muntele până sus în vârf...
Când m-am întors iar m-am înbolnăvit tare și am slăbit 10 kg în mai puțin de o săptămâna... și mama iar s-a agitat...
Îmi amintesc serile în care mama ne citea Cigmigiu & Company și muream de râs... sau Amintiri din copilărie cu accentul ei... sau tata vroia poezii de Cosbuc... și serile alea erau minunate împreună... Cum să nu îmi pară rău că m-am purtat urât când nu aveam nici un motiv? iar eu i-am răsplătit așa urât... acum urma cuielor mereu va rămâne... oricât aș vrea să repar totul...
Sunt muuulte muuulte amintiri speciale... mărunte... dar deosebite... probabil au mai mare preț că au trecut...
Dar reamintindu-mi toate astea astăzi mă face să prețuiesc mai mult momentele atunci când se întâmplă... și nu după ce au trecut...

e a opta zi de primăvară și iubesc pe toată lumea...  și încă trebuie să îmi cer iertare de la tine... unica ce citești aceste rânduri... singura cu care încă nu sunt împăcată...  dar sper să reușesc să îți spun în față... îmi pare rău că nu ne înțelegem... La Mulți Ani și ție >:D<

For Otty

Trupa Veche - Poveste
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

mi-a amintit de multe... de copilărie... încă nu e departe... dar tot timpul am așteptat să treacă timpul... și a trecut... prea repede... acum aș vrea să se oprească... să nu mai treacă... să recuperez tot ce am pierdut...

m-am purtat urât de multe ori... și am rănit mult în jurul meu... și îmi pare rău...

copilăria nu e departe... dar mi-e dor... mi-e dor de sora mea... de serile petrecute împreună când râdeam până la lacrimi și venea mama și bătea în ușa strigând : Culcați-vă!  iar mai târtziu în cămin pedagoga care venea la ușa și bătea să dăm muzica mai încet, să cântăm, să râdem totul mai încet! si de ce mai încet? că dacă am fi respectat acest mai încet astăzi amintirile nu ar fi fost așa puternice.

Mi-e dor să dormim într-un pat în care ar fi încăput cinci oameni... și să dormim cum făceam în suceava : de vineri de la 17 pana sâmbătă la 11...
Îmi amintesc când făceam curat în cameră doar ca să avem loc să ne batem (în joacă) iar eu să te dezarmez :)) trândndu-mi de fapt perna mea la pământ! și apoi să râdem din nou până ne durea burta...
Să mâncăm cartofi copți în cuptor lângă bradul luminat de o instalație antică cu lumânărele.
Să pictăm bucățile din peretele care se desprindea în timp ce în jurul camerei noastre totul se năruia... și ploua afară... ploua și în casă... dar eram fericiți... și îi desenam mamei mâncare... iar mama plângea... noi eram vesele...
Să îți iau hainele din șifonier ca să mă pozez cu ele și tu să te crizezi!
Să îți arunc cadoul de crăciun pe pat de nervi :))
Să mergem în oraș împreună să facem poze... și uneori să merg cinci minute și să îți zic că am obosit și vreau înapoi acasă... și tu să te superi pe mine... dar să îți treacă apoi...
Să ne uităm la poze de când eram mici și să murim de râs....
Să plâng... să plângi... din cauza depresiilor noastre adolescentine...

Să fii acolo... ca întotdeauna... mereu când ajung acasă  să îți povestesc tot ce s-a întâmplat : Fată! Ia ghici pe cine am văzut azi? 

... Și toate astea pentru că sora mea e prietena mea cea mai bună și de încredere!


de la otty pentru mine

Otilia Lipovan 8 martie la 18:05 Denunţă

să ştim că la un moment dat va fi bine.
să îţi pasez hârtia igienică (să îți ștergi lacrimile și nasul) şi tot ce cauzează lacrimi să fie ,,bou'' şi ,,prost'' şi ,,dobitoc''.
să dormi când vin de la şcoală.
să ,,mori'' la fiecare stop.
să te bat la cap să mănânci...
să râd de hello kitty dar să ţi-o livrez pe chiloţi de ziua ta.
să îţi zic ,,măi copil''.
să fim gemene.
să mă iau de hainele tale împrăştiate câte 2-3 săptămâni şi apoi să contemplu ordinea ce dura doar 2 zile...
să simt cu tine cât n-am simţit nici pentru mine.
să fim. 

 

 

>:D<

strange

abia deschise ochii... buimacă. inima îi bătea mai tare... mâinile erau ude... reci...
-Hiu! bine c-a trecut! părea că sunt în Țara Minunilor a lui Alice dar în variantă rea... 
dar totuși... privi în sus și ca prin ceață totul reapăru ca înaninte! se afla în aceeași încăpere, în picioare în fața unui lift.
-O, nu!
Ușile liftului se deschiseră și trase pe cineva dinăuntru țipând
-Trebuie să ieși... altfel va intra ea... cea rea!
-Ei, haide înăuntru! Nu fi prostuță! e doar în imaginația ta!
- Okey. zise ea intrând cu neîncredere în spațiul mic al liftului... Ușile se închid și ea zice:
- Am avut un vis așa ciudat!
Dar... înainte de a porni ușile liftului se deschide și intră ea... cea rea...
- Trebuie să fugim! nu așteptă mai mult și îl luă de mână fugind... dar cand ușile liftului se închiseră și se întoarseră erau într-o altă încăpere. În camera lui!
- Ți-am spus!
Mâinile îi tremurau reci și ude. 
- Acum a trecut! Suntem doar noi... Spuse el prinzându-i fața cu ambele mâini.
- Da... și el privi pe fereastră.
Se apropiară unul de altul... și totul era în siguranță... liniște deplină... timpul se scurgea printre ei, pe lângă ei.
- Nu am crezut că am să te mai văd! zise ea șoptind...
- Ți-am zis că sunt cu tine când visezi! 
- Dar nu vreau să mă trezesc!
- Chiar dacă nu vrei tot te vei trezi dar eu voi rămâne aici... 
- În visul nostru nu poate pătrunde nimeni...
Din nou ea făcu câteva poze... deși știa că atunci când va veni din nou nu vor mai fi... dar spera ca poate astfel va păstra vii amintirile...
- Tu îți amintești de mine cât timp eu nu te visez? 
- Desigur! te aștept mereu... te chem... te strig... îți șoptesc numele la infinit până apari...
- Oare de ce nu mai e ca la început... de ce ai rămas aici în vis când totuși nici realitatea mea nu e foarte rea... dacă nu mă gândesc la tine când nu visez totul e foarte bine. 
Dar din nou totul  prin ceață se schimbă.
- O, nu din nou! Iar l-ai adus în vis...
Din nou tremură și mai tare... sări din pat...
- Nu e așa... suntem doar prieteni... 
Se străduia din greu să șteargă pozele până el nu va observa. dar mâinile îi alunecă, îi tremură. nu reușește.
el e atât de nervos!
- Ce cauți aici cu el? întrebă el.Cât timp credeai că poți să te ascunzi în vis visând la el? Acum sunt și eu... și îți voi distruge visul... 
El se duse spre el și suflă ca într-o păpădie iar el dispăru în van... se ridică asemenea unui fum...
- Acum ești doar a mea! Și. șterge pozele alea! vin încoace... ai luat-o razna...
Ea plângea ghemuindu-se... i-a distrus visul... dar îi rămâne aminterea lui... și poate într-o altă zi îl va găsi din nou acolo... in vis... șoptindu-i numele la infinit...

autumn song

Now baby what have you done to your hair? 

vântul vieții mi-a furat iubirea mamei...

am deschis ochii grei și era acolo lângă mine... îmi mângâia fruntea fierbinte... și îmi șoptea că va fi bine... am întins mâna să o ating... dar totul a dispărut...
mi-e rău... delirez... de două săptămâni... și mi-e dor de ea... să fie lângă mine... săaibă grijă... să mă facă să uit de tot... să îi simt parfumul... să o strâng tare de mână... mi-e așa de rău... mă simt obosită...


încă puțin... foarte puțin...

Vântul vieții mi-a adus fericirea mamei...

handmade wedding

 precious moments!

in my veins

Nothing goes as planned
Everything will break
People say goodbye
In their own special way
All that you can rely on
And all that you could fake
Will leave you in the morning
Come find you in the day
Oh, you’re in my veins, and I cannot get you out
Oh, you’re all I taste, at night inside of my mouth
Oh, you run away, cause I am not what you found
Oh, you’re in my veins, and I cannot get you out
Everything will changed
Nothing stays the same
Nobody is perfect
Oh, but everyone is to blame
All that you rely on
And all that you can save
Will leave you in the morning
Will find you in the day
Oh, you’re in my veins, and I cannot get you out
Oh, you’re all I taste, at night inside of my mouth
Oh, you run away, cause I am not what you found
Oh, you’re in my veins, and I cannot get you out
No I cannot get you out
No I cannot get you out
Oh no, I cannot get you out
No I cannot get you out
Everything is dark
It’s more than you could take
But you catch a glimpse of sunlight
Shining
Shining down on your face
Your face
On your face
Oh, you’re in my veins, and I cannot get you out
Oh, you’re all I taste, at night inside of my mouth
Oh, you run away, cause I am not what you found
Oh, you’re in my veins, and I cannot get you out
No, i cannot get you out
No, i cannot get you out...
Oh no, I cannot get you...


mi-a monopolizat playlist-ul, nu pot asculta altceva... 

ziua in care am fost mireasa

m-am trezit de dimineață... soarele era mai strălucitor ca niciodată... deși puțin ceața nu îl lăsa să lumineze cât de mult și-ar fi dorit... era ultima dimineață pe care o mai dormisem așa... singură...
totuși mă așteptam să mă simt altfel... să am o stare ciudată... dar nu a apărut de dimineață... a trebuit să mai alerg de la 7:00 până pe la 9:00 prin oraș cu treburi...
la 9:00 mă îmbrăcam cu rochia... singură... așa mi-am dorit... am trimis pe toată lumea la plimbare... și deodată am început să tremur... în timp ce îmi puneam rochia... mănușile... papuceii... toate albe... era ca un vis... ca visul alb pe care probabil cu toții l-am avut...  m-am aranjat... mi-am pus voalul... au apărut cadourile... pozele...
am plecat la starea civilă... zâmbetul îmi stătea pe buze fără a-l putea controla... desigur că m-am semnat greșit... dar când am ieșit de acolo l-am luat de mână pe soțul meu... știind că de acum în mâna lui mă voi pierde tot timpul...
era așa frumos afară... miros de frunze uscate târâite ușor de vânt și arse puțin de soare astfel încât mirosul era și mai intens... crizantemele colorate... totul... era superb!
când îmi reamintesc parcă pluteam... parcă eram cel mai ușor fulg... și m-aș fi ridicat în văduh să îmi privesc fericirea de sus... să mă văd așa... nu credeam că va veni ziua aia... și a fost așa scurtă...
și ochii lui... privirea lui cum mă pierdeam eu în ea o voi păstra adânc în inima mea... să mi-o reamintesc când mi-e greu...

Te iubesc!

mood

bad day... îmi place vocea lui... parcă șoptit țipat... iar melodia îmi da senzația de cursă, urmărit de timpul care curge prea rapid...
azi mi-a fost rău... combinația perfectă între oboseală, sesiune, nopți nedormite, trezit devreme, fugit la serviciu, curățenie, casă, mâncare de făcut, lipsa mea de calciu foarte mare și inima mea care nu prea bate... nu am putut sta la grădi... am venit acasă... mă trântesc în pat... și patul se duce depaaarte de tavan... și eu și el suntem din ce în ce mai mici... mă afund tot mai tare... tot mai departe...

viata este viteza

mule, prea multe... ma opresc si incetinesc totul in jurul meu... de fapt e o iluzie... eu ma opresc in loc si ele trec pe langa mine in zbuciumul, tumultul, viteza zilelor de azi...

m-am rupt de realitate... sage e locul perfect unde acest lucru devine posibil... pentru mine a provocat dependenta... si a creat aceeasi atractie ca si marea... simt la fel cum ma atrage... cum simt ca vreau sa fiu acolo... cu tine... inghetata de frig... band un ceai, incercand sa ma incalzesc... si secundarul sa incetineasca... si totul sa fie bine... cu tine langa mine... mirosul de scortisoara amestecat cu cel al portocalelor si al ierburilor... superb...

i need more time

timp... are cineva de vanzare?

pacat! penttru ca imi trebuie...